Atunci, trecând șuierător prin vid,
Din zbor se închega un bloc lichid,
Se rotunjea în goana-i purpurie
Și-și alegea o cale pe vecie.
Pe el se amestecau în văi grozave
Puhoaiele de ape și de lave.
Deasupra nori clocotitori și ceață
Acopereau priveliștea măreață.
.
Materia își începea, enormă,
Viața-n cea mai primitivă formă,
Cu deplasari spasmodice-n mișcare,
Cu largile-i contraste țipătoare.
N-au fost atunci timpane să audă
Acele chinuri de lume crudă
A căror ecouri, distilate
Sunt azi în mii de sunete curate.
.
Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu azbest, metale cu metale.
Nutrim un vis și năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.
.
Mult până-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipă
Ecoul sunetului viitor.
Și-asemeni clipe de vor fi mai dese,
Dac-am lovi-n dușmanii dimprejur,
Mai repede din ele se vor țese
Prezentul bun și viitorul pur.
Nicolae Labiș, Geneza
RADIO PROPAGANDA 