Fantoma timpului pierdut

Mișcam eu deci, lucios, din umeri,

dar și mai și mișca fantoma.

Eu mă-nclinam, ea mult mai amplu,

dinspre Cartagina, spre Roma.

.

Mișcam eu deci genunchiul soare,

dar și mai și mișca fantoma.

Dacă treceam, ea, mult mai amplu,

trecea din ploaie în ninsoare.

.

Inima-n pietre de-mi suna,

mai tare, mult, bătea fantoma.

La case, sus, plesneau ferestre,

se zdrențuia în brazi aroma.

.

Mișcam eu deci trecutul meu,

ca să-l ascult în vid cum saltă.

Dar decât el era fantoma

cu mult mai tristă, mai înaltă.

Nichita Stănescu, Fantoma timpului pierdut

#fantoma-timpului-pierdut, #nichita-stanescu