IVAN AIVAZOVSKY – Pescari întorcându-se lângă Napoli (1874)
Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul
Și-n catifeaua umbrei nisipul amorțea
L-a scos un val afară cu grijă așezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.
.
La marginea vieții clocotitoare-a mării
Stă nefiresc de țeapăn, trufaș însă răpus,
Privește încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeș îndoit în sus.
.
Murdare și sărate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod,
Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise
Al căror miez căldurile îl rod.
.
De valuri aruncate pe țărmul sec și tare
Muriră fără luptă sclipind acum bogat.
Le tulburară lumina lor albă, orbitoare
Aripa lui cu mâl întunecat.
.
Deasupra țipă-n aer dansând în salturi bruște,
Sfidând nemărginirea un tânăr pescăruș.
Războinicul furtunii zvârlit între moluște
Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuș.
.
Când se-ntețește briza aripa-i se-nfioară
Și, re-nviat o clipă de-un nevăzut îndemn,
Îți pare că zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru și mai demn.
Nicolae Labiș, Albatrosul ucis
RADIO PROPAGANDA 