NEWS – Revoltă violentă în Ecuador. Sediile mai multor instituții publice au fost incendiate și devastate. Președintele Lenin Moreno a fugit din capitala Quito

Mii de manifestanți au incendiat sâmbătă sediul inspecției generale a finanțelor statului, clădire aflată în nordul capitalei Quito. Manifestanții au folosit Cocteiluri Molotov, pătrunzând apoi în interior și provocând distrugeri. De asemenea au fost atacate și sediile canalului de televiziune Teleamazonas și al jurnalului El Mercurio.

„Vom restabili ordinea în întreg Ecuadorul”, a declarat președintele Lenin Moreno, care i-a invitat pe protestatari „să meargă acasă”, instituind starea de urgentă în țară pe 60 de zile.

Ecuadorul, țară situată în nord-vestul Americii de sud, este paralizat de treisprezece zile de greve, blocaje și manifestații violente, provocate de decizia guvernului de a elimina subvențiile la prețul carburanților, acesta dublandu-se după decizia guvernului.

Măsura a fost luată în virtutea unui acord încheiat cu FMI, în urma căruia Ecuadorul urma să primească un împrumut în valoare de 4,2 miliarde de dolari.

Marea majoritate a populației se opune deciziei guvernului, nefiind dispusă să accepte măsurile de austeritate impuse de președintele Moreno, care a părăsit capitala Quito imediat după inceperea violențelor și s-a refugiat în sudul țării.

Ecuadorul are o populație de aprox. 16 milioane de locuitori și înca n-a reușit să depășească profunda criză economică în care se zbate de mai mult de zece ani.

SURSA: Adevarul

 

#carburanti, #ecuador, #lenin-moreno, #presedinte, #quito, #revlta, #subventii, #vilente

NIRVANA – The Man Who Sold the World

 

#nirvana, #the-man-who-sold-the-world

ANCHETĂ – În ce cred

În numărul din 29 noiembrie 1931, ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC, aflat în al zecelea an de existență, face încă un pas pe drumul spre cucerirea locului întâi între publicațiile vremii, deschizând o anchetă cu tema IN CE CRED.

„Această anchetă este menită să oglindească credințele, concepțiile și principiile cardinale care conduc și fructifică existența celor intervievați. Dacă sunt puține credinți, principii și concepții fundamentale de la care oamenii nu abdică atât în gândirea cât și în atitudinile lor de viață de fiecare zi, sunt totuși unele pentru care adevăratele personalități își iau intreaga răspundere, trăind și acționând pe baza lor. Pe acestea din urmă, ancheta noastră tinde să le înfățișeze în chip cât mai precis și concludent.”

In același număr al revistei apar și primele răspunsuri primite din partea celor solicitați.

 Iacob Negruzzi

„Intrebarea Dvs. mă cam nedumerește. Poate și pentru că sunt prea bătrân. Uite, peste o lună împlinesc nouăzeci de ani […]. În afară de persoana mea, în cine am crezut și în cine cred ?

Am crezut și cred în datoria fiecărui cetățean de a-și îndeplini obligațiile față de țară și de a insufla un spirit larg de omenie […]. Cred într-o artă pură. Dintre scriitorii germani am admirație pentru Goethe și Schiller; dintre francezi recitesc totdeauna cu plăcere pe Corneille și pe Racine. Dintre filosofii germani, Kant într-o mare măsură și Schopenhauer au izbutit să-mi sugereze un mod de a vedea viața. Mă întrebați dacă nu cumva s-au schimbat principiile de moralitate din vremea mea ? Cred că morala nu s-a schimbat; progresul intelectual și științific desenează însă o caracteristică a vremii actuale […]”.

Constantin I. Nottara

Întrebările puse de redacția revistei sunt diferite de la un intervievat la altul, după vârstă, specialitate și profesie. Iată ce declara actorul C.I. Nottara:

„Care a fost și care este scopul vieții mele ? Nu importă dacă în viața mea de actor am avut, gata de realizat, un scop unic în felul său […]. Când ești conștiincios și onest ți se incumbă datoria să renunți la orice miraj ademenitor, ca să triumfe numai scopul instituției tale și eu mi-am urmat atunci scopul vieții mele de obârșie, având satisfacția de a fi putut pune în slujba artei noastre teatrale talentul, dragostea și munca mea, în 56 de ani de carieră, pentru înălțarea tot mai sus a prestigiului artistic și pentru realizarea propășirii Teatrului National […].

Mă întrebați dacă teatrul poate transforma o concepție de viață ? Oricâtă străduință s-ar întrebuința cu arta teatrală pentru a se răspândi morala printre oameni, nu se va izbuti; morala se obține prin educația sistematică a școalei, iar nu prin reprezentanții de teatru […]. Prin urmare din acest punct de vedere teatrul rămâne la nobila misiune de a fi o Artă pură, cu desfășurări de peripeții estetice care, incontestabil, impresionează adânc sufletul spectatorului când, mai ales, sunt și bine puse la punct”.

 Constantin Rădulescu-Motru

Profesorul universitar Constantin Rădulescu-Motru răspunde cu prestanță, ca la catedră:

„Cred, mai întâi, în vitalitatea indestructibilă a neamului românesc. Această vitalitate îmi dezleagă <<enigma Românilor>> din trecutul istoric și în ce privește mesianismul Românilor în viitorul politic al Europei. Fără credință în această vitalitate indestructibilă aș cădea în cel mai negru pesimism. Ceva mai mult, aș fi căzut în lupta de a fi revoluționar. Credința în vitalitatea neamului mi-a dat liniște și răbdare. De treizeci de ani urmăresc viața politică a neamului meu. În nenumărate rânduri am avut impresia că o mână nevăzută a deschis porțile de la casa de nebuni, și că din cauza nebunilor ne găsim cu toții pe marginea prăpastiei […].

Fiecare român în parte este prea puțin poetic și totuși poezia populară a neamului românesc este un giuvaer pentru lumea întreagă. Fiecare român în parte n-are o încredere prea mare în puterile sale proprii – și totuși neamul romanesc în întregime este cel mai tradiționalist neam de pe lume. Ce-i pasă codrului de rămurelele luate de vânt ?

Mai cred, în al doilea rând, în originalitatea viitoarei culturi românești. Popor mai analfabet ca cel românesc rar se va găsi în Europa. El a vegetat sute de ani fără ca să simtă nevoia de a-și săpa pe piatră amintirea. Și cu toate acestea nu este popor cu limba mai unitară, cu memorie mai exactă de cele petrecute; cu obiceiuri mai neclintite ca cel român. Zidurile de cetate ale românilor sunt obiceiurile.

O spiritualitate curat interioară i-a susținut în tot trecutul lor și îi susține încă; o spiritualitate mai veche decât cea a creștinismului. Este cu neputință ca pe o structură așa solidă să nu se ridice odată și odată o cultură originală […]”.

 Lucia Sturdza-Bulandra

„Eu cred în Voința, Stăruința și permanenta Păstrare a stimei de Sine Însuși” – raspunde, la prima întrebare, marea actriță, explicându-se: „Acestea sunt credințele fundamentale care îmi servesc de puncte cardinale în conducerea vieții mele și pe care le cred indispensabile nu numai în teorie ci și în practică […].

Acest caz îmi servește în viața particulară și în aceea de artistă și de profesoară (la Conservator). El este baza care mă face să apreciez farmecul unei vieți studioase, mândră și orgolioasă. Mulțumită lui nu există ramură artistică, socială, politică sau științifică pe care să nu o privesc cu nesațul flămândului, dornică să mă înfrupt din binefacerile pătrunderii tainelor pe care le conțin […]”.

 Octavian Goga

„Când îmi puneți întrebarea ce-am crezut, înțeleg că vreți s-aveți un răspuns asupra principiului fundamental care m-a călăuzit în viață și a determinat activitatea mea. Vi-l spun în două cuvinte: este ideea națională. Făcând parte dintr-un popor robit politicește, în mod natural m-am socotit dator ca în frământarea unei vieți să urmăresc dezrobirea semenilor mei.

Acest principiu, care în întreg cuprinsul veacului al nouăsprezecelea a îndrumat schimbările de artă ale continentului, m-a subjugat și a făcut ca să-mi adaptez lui tot zbuciumul meu intelectual. În artă, ca și în manifestările mele politice, am urmărit linia dreaptă a acestui crez.

Ca scriitor am avut convingerea că poarta prin care se intră în universalitate este specificul sufletesc al unui neam, iar ca om politic cred în legimtimitatea unui tot național care-și identifică granițele etnice cu cele politice […]”.

 Mihail Sadoveanu

„În viață am două principii călăuzitoare: întâi, că trebuie să fiu om și apoi, scriitor. Cred în două poezii ale vieții: în poezia scrisului și în poezia muncii. Și mai cred că scriitorul trebuie să fie într-un permanent contact cu viața, cu durerile ei, cu bucuriile, cu înfrângerile ei.

Dacă cred că arta trebuie să moralizeze ? Nu. Hotărât, nu. Dar nu mai puțin am credința că ea, rămânând într-un cerc de strictă estetică, este cu atât mai binevenită cu cât demonstrează năzuințele omenirii spre mai bine. Nu admit și nu înțeleg  <<arta>> infiltrată de pedantism sociologic și care  – fatal –  nu poate fi decât de un sec și repugnant didacticism. Cu atât mai puțin aș da în mâinile copiiilor mei de 15 ani acele opere de clinică și patologie, care demoralizează numai și nu au nimic comun cu arta. Ceea ce nu înseamnă că un adevarat creator nu poate fi capabil ca, dintr-un subiect scabros, să ne ofere, printr-un personal proces de alhimie, o carte înaltă.

Eu  – ce vrei –  sunt încă un om sănătos ! Așa încât, în ceea ce am scris până acum și în ceea ce voi scrie, am căutat și voi căuta să păstrez un contat firesc cu viața nedenaturată și cu frământările ei […]”

SURSA: Romania literara

#ancheta, #constantin-i-nottara, #constantin-radulescu-motru, #iacob-negruzzi, #in-ce-cred, #lucia-sturdza-bulandra, #mihail-sadoveanu, #octavian-goga

BOB MARLEY – Get Up Stand Up

 

#bob-marley, #get-up-stand-up

Geneza

Atunci, trecând șuierător prin vid,

Din zbor se închega un bloc lichid,

Se rotunjea în goana-i purpurie

Și-și alegea o cale pe vecie.

Pe el se amestecau în văi grozave

Puhoaiele de ape și de lave.

Deasupra nori clocotitori și ceață

Acopereau priveliștea măreață.

.

Materia își începea, enormă,

Viața-n cea mai primitivă formă,

Cu deplasari spasmodice-n mișcare,

Cu largile-i contraste țipătoare.

N-au fost atunci timpane să audă

Acele chinuri de lume crudă

A căror ecouri, distilate

Sunt azi în mii de sunete curate.

.

Ne-am închegat din ape și din foc,

Ne decantăm în straturi sociale,

Se-adună tot mai harnic la un loc

Azbest cu azbest, metale cu metale.

Nutrim un vis și năzuim spre el,

Noi, fauna semeață a furtunii,

Să sune dintr-al nostru viu oțel

Curatul sunet al perfecțiunii.

.

Mult până-atunci. Dar dacă se-nfiripă

Puțin măcar din visul arzător,

Pe nervii noștri va vibra o clipă

Ecoul sunetului viitor.

Și-asemeni clipe de vor fi mai dese,

Dac-am lovi-n dușmanii dimprejur,

Mai repede din ele se vor țese

Prezentul bun și viitorul pur.

Nicolae Labiș, Geneza

 

#geneza, #nicolae-labis

NATHALIE CARDONE – Hasta siempre

 

#hasta-siempre, #nathalie-cardne

FAUST – În căutarea fericirii

Faust și Margareta  de Werner

Capodpera lui Goethe, Faust, este o creație a cărei elaborare a durat aproape șaizeci de ani, complexă, greu de încadrat într-o specie literară anume; Goethe a subintitulat-o tragedie, dar o putem considera, cu aceeași indreptățire, dramă filozofică sau poem dramatic.

Motivul omului care și-a vândut sufletul diavolului apare într-o legendă medievală și, sub forma doctorului Faust, în cărțile populare ale Renașterii, care i-au inspirat pe dramaturgul englez Christopher Marlowe și pe Lessing. Aceste izvoare de inspirație au fost utilizate de Goethe într-un mod original și subordonate unei teme fundamentale: sensul existenței.

Opera este precedată de o Inchinare și un dublu prolog: Prolog în teatru – ocazie pentru Goethe de a-și prezenta concepțiile despre literatură – și Prolog în cer. Aici intervine o prinsoare între Dumnezeu și Mefistofel, diavolul care, convins că omul este dominat de principiul răului, se angajează să câștige sufletul lui Faust. Acesta este un bătrân savant, ajuns la capătul unei vieți de studiu, ce își exprimă într-un monolog insatisfacția față de zădarnicia unor cunoștințe niciodată complete:

„FAUST

Am studiat cu râvnă, ah, filozofia

Din scoarță-n scoarță, dreptul, medicina,

Și din păcate chiar teologia,

Arzând de zel.

Și iată-mă acum un biet nebun,

Cuminte ca și mai-nainte.

În fața semenilor sunt magistru sau chiar doctor,

De-atâția ani înțelepciunea o încerc,

Îmi port de nas discipolii

De-a curmezișul sau în cerc.

Și văd că nu putem să știm nimic.

Amărăciunea-mi arde inima în piept.”

Gândul de a se sinucide este îndepărtat de bucuria sărbătorii de afară și de forofta mulțimii prin natura aflată în pragul primaverii. Mefistofel îi apare lui Faust și cei doi încheie un pact prin care savantul obține tinerețe și plăceri, făgăduind în schimb să-și dea sufletul diavolului în momentul când fericirea pe care o va trăi îl va determina să ceară clipei să se oprească.

Aventurile prin care îl antrenează Mefistofel simblizează treptele parcurse de om în dobândirea fericirii.

Beția din pivnița Auerbach semnifică plăcerile vulgare, care nu-l pot satisface pe însetatul de absolut Faust. Intinerit, acesta se apropie de fericire prin dragostea față de Margareta, faptură pură sacrificată de Mefistofel spre a zădărnici aspiratia înaltă a lui Faust, care, la îndemnul spiritului său, îl ucide pe fratele iubitei sale. Margareta este acuzată de pruncucidere și osândită. Faust o vizitează la închisoare, asistând la ultimele ei clipe.

Faza ulterioară a încercării de a realiza fericirea o reprezintă însoțirea dintre Faust și Elena, celebra frumusețe a antichității, care simbolizează aspirația epocii lui Goethe spre armonia perfectă dintre spirit și materie, realizată de vechii greci. Însoțirea celor doi se destramă însă.

Fericirea este găsită în viața activă, în creația utilă oamenilor. La îndemnul lui Faust, mii de locuitori ai unui țărm inundabil construiesc diguri și seacă mlaștina, transformând-o în pământ fertil. Bătrân și orb, urmărit de Grijă, Faust are viziunea muncii creatoare în libertate și adresează clipei învocația prevazută prin pact: „…Să locuiesc cu liberul popor pe libera câmpie./ Acelei clipe aș putea să-i spun, întâia oară:/ Rămâi, că ești atât de frumoasă !”

Faust moare, dar Mefistofel nu-i va avea sufletul, pentru că fapta generoasă l-a mântuit.

SURSA: Ovidiu Drâmbă, Literatura universală

#clipa, #diavolul, #faust, #fericire, #goethe, #mefistofel, #pact, #savant

ERIC PRYDZ – Proper Education

 

#eric-prydz, #proper-education

Note de toamnă

În toamna violetă, compzitori celebri

Au aranjat un vast concert…

Pe galbene alei, poeții triști declamă lungi poeme –

E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme,

Frumos, și inert.

.

Pe străzi elegante, ca o părere,

Femeia modernă a trecut, și revine:

Tot haosul e-o veselie de eter.

.

Și, dacă se zguduie orașul,

Și creierul rămâne pierdut;

Și, dacă munca trosnește din brațe, din piatră, din fier, –

Mulțimea anonimă se va avea în vedere.

Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.

.

Parfum… incendiu violent, și becurile-aprinse,

Amurgul licărește pe-orașul de vitrine –

Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse,

Plângând,

Și fredonând,

Gândindu-mă la mine.

George Bacovia, Note de toamnă

Flacăra, București, aprilie 1916

#george-bacovia, #note-de-toamna

HAIR – Let the Sunshine in

 

#hair, #let-the-sunshine-in